Observaţii ambigue. Un nou monolog inutil. Cartea mea.

Am revenit. Şi m-am schimbat...

Şi am observat un lucru extrem de frumos în tot acest timp. Lumea încă mai citeşte. Indiferent că mulţi afirmă că ne prostim încetul cu încetul, se observă că omul revine la singura pasiune care îţi poate oferi atât extaz, cât şi agonie.

Am obiceiul de a privi lumea când urc într-o maşină, metrou etc, şi a le observa tabieturile, gestica şi activităţile. De câteva zile încoace am văzut o mulţime de persoane care citesc, citeau sau au citit. Tot felul de cărţi. De dragoste, de război, de aventuri, critice sau pur şi simplu biografice. Cărţi. E cel mai superb lucru să stai să le analizezi trăsăturile şi să vezi cum acestea prind viaţă numai când ei pătrund în acea lume a ideilor întipărite. Îi vezi că râd, sau doar zâmbesc pe sub mustăţi, că devin trişti şi posomorâţi. Vezi pe chipurile lor acţiunea cărţii. Vezi cum se despart de lumea asta, de locul pe care îl ocupă aici şi pleacă departe, să viziteze alte locuri, meleaguri, timpuri. Probabil în acest fel, este cel mai puţin costisitor mod de a vizita întreg pământul: doar cu gândul. De la Șeherezada la Robin Hood, de la Don Quijote la Iona, de la Hamlet la Casanova. Putem vizita Parisul şi ne putem îndrăgosti în acelaşi timp, putem vizita Troia şi să luptăm alături de Ahile, putem vizita Luvru şi să descoperim misterele lui DaVinci. Toate în doar câteva pagini. Şi da, chiar şi 800 de pagini sunt puţine. Sunt extrem de puţine. Încercaţi să vă puneţi fiecare zi a vieţii voastre, descrisă detaliat, în 1000 de pag. Nu veţi putea. La fel este şi cu o carte. O carte bună nu are destule pagini.

O carte bună e aceea din care ai vrea să scoţi personajele şi să le faci reale, aceea în care ai vrea să trăieşti la nesfârşit şi nu te-ai sătura niciodată. Nu trebuie să fii personaj principal. Trebuie doar să te regăseşti. Ca într-un labirint. Un labirint de imagini, de idei, de culor şi simţuri compuse. O sinestezie de vizual cu olfactiv şi senzorial. O carte bună este aceea pentru care te vei trezi în miez de noapte pentru că nu ai terminat capitolul început sau pentru că ţi-e frică să nu se termine.

Nu am o încheiere pentru o astfel de postare. Nu cred că există vreo încheiere posibilă. Nu suntem nici primii, nici ultimii care am descoperit arta şi bucuria cititului. Aşa că eu nu pun punct, ci de la capăt...