Observând lumea din jur descoperi că aceştia nu au niciun fundament moral concret. Mai precis, niciodată să nu crezi că cel de lângă tine va fi întotdeauna onest şi că-ţi va spune chiar totul. Nu, ba chiar din contră. Moştenirea noastră genetică şi mentalitatea înrădăcinată adânc în personalităţile noastre ne îndeamnă în majoritatea cazurilor să omitem anumite aspecte (importante sau nu) atunci când expunem o anumită idee sau un anumit eveniment. De ce? Am ajuns la concluzia că suntem constrânşi de prejudecăţi şi de părerile celorlalţi despre noi. Preferăm să arătăm o anumiă mască lumii doar pentru a le intra în graţii sau doar, pur şi simplu, pentru a nu părea ciudăţenii ale lumii. Oricât de sociabilă este fiinţa umană, oare cât de mult se poate schimba pentru a fi pe placul celorlalţi? Ţi-ai schimba coafura, hainele, mersul doar pentru că o anumită persoană sau un anumit grup nu acceptă felul tău de a fi sau anumite aspecte ale vieţii tale? Şi dacă ai face-o, oare unde te-ai opri?
Întradevăr este greu să trăieşti fără să faci parte dintr.o comunitate, dintr-un grup social deoarece ai înnebuni petrecându-ţi întreaga viaţă singur şi izolat de lume. Este imposibil însă să „domesticeşti” o anumită persoană după propriile pofte. Dacă am fi cu toţii la fel cred că la un moment dat ne-am plictisi în aşa hal încât am vrea totuşi la un moment dat să întâlnim un nebun care să ne dea viaţa peste cap. Şi până la urmă nu mai am avea cum să ne diferenţiem de ceilalţi. Am fi toţi la fel din cap până în picioare, am vorbi la fel, am gândi la fel, am face cu toţii acelaşi lucru. Imaginaţi.vă toţi oamenii să se ducă la baie să facă duş în acelaşi timp. În ceva timp ar fi secetă.
Hai să recunoaştem că ar fi un hazard complet. O întreagă planetă de Paris Hilton-i şau de Irinel Columbeanu! Da, pentru unii ar fin un vis devenit realitate în această cauză, pentru că ar avea bani gârlă şi ar avea sute de iahturi si hoteluri. Dar atunci când toţi au acelaşi lucru că şi tine, cum te mai poţi mândri cu ceea ce ai? Şi da, ştim cu toţii că fiecare din noi are un orgoliu incomensurabil şi adoră să se mândrească cu noul obiect achiziţionat.
Şi de ce vorbesc de „măştile noastre”? Pentru că fiecare dintre noi are un alt avatar creeat de persoanele cu care intrăm în contact. Pentru părinţi suntem şi vom fi întotdeauna copiilor mici şi pufoşi chiar dacă avem 40 de ani şi nu mai suntem deloc mici şi pufoşi şi avem la rândul nostru copiii noştri, pentru prietenul cel mai bun vom fi umărul pe care se poate sprijini şi persoana care îl va asculta întotdeauna, pentru prietenul petrecăreţ vom fi întotdeauna cel care s-a îmbătat la acea petrecere super-hot şi care s-a urcat pe bar, pentru vecinul de la etajul 4 vom fi cel care ascultă muzică la 11 noaptea la maxim şi care sparge pahare atunci când are nervi etc. Lumea ne cataloghează imediat de cum ne vedem şi din păcate primele impresii sunt cele care rămân întipărite pe viaţă, indiferent cât de mult ne-am chinui să părem altceva.
Deci până la urmă „personalităţile” noastre, ale fiecăruia, ne sunt creeate de cei din jur şi pentru fiecare avem o altă doză de „noi înşine”, calculată după o anumită meotdă. Şi asta deoarece nu îi poţi fii cel mai bun prieten şefului tău şi pentru că nu poţi face streaptease la bară la aniversarea de 90 de ani a bunicii. Aşa că, până la urmă, toate aceste păreri ale celorlaţi de lângă noi chiar reuşesc să ne modeleze, fie direct, fie indirect, fie în bine, fie în rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu