Soarele apune de-a lungul oraşului, lăsând în urmă o căldură leneşă, luna luându-şi locul de onoare pe cerul violet. Un vântişor mătura frunzele de pe aleea parcului şi înălţa uşor firişoarele de praf. Era un joc ascendent şi descendent, de-a v-aţi ascunselea, printre bancile roase de vreme.
Pe o bancă, în faţa apusului, două bătrâne stau şi contemplă peisajul care li se dezvăluie în faţa ochilor. Se văd anii care s.au jucat pe feţele lor şi care le.au întipărit atâtea poveşti pe chip şi pe suflet. Au amândouă în jur de 70 de ani şi o grşmadă de suferinţe îndurate, însă zâmbesc amandouă fericite spre apusul care le spune poveştile vieţilor lor.
…
Mă uitam la chipul de lângă mine şi îi priveam familiaritatea încât simţeam că într-un fel amândouă am trăit o singură viaţă. Mă uitam la trupul ei chircit de suferinţele prin care a trecut şi pe care le-a biruit. Mă simt împlinită că mă aflu aici lângă ea, după atâta timp în care am fost separate de un destin crud. Ne privim una pe cealaltă şi simt că undeva, în sufletul meu, foarte adânc ascunsă, mocneşte o văpaie atât de sinceră şi pură, încât toate răutăţile lumii se sparg în jurul nostru precum nişte obiecte din sticle la atingerea cu un zid de piatră. Asta am creeat în jurul nostru: un zid care ne separă de tot ceea ce ne-a deybinat în acest timp, un yid care acum ne uneşte sufletele pentru totdeauna.
Îi privesc faţa şi văd I se aşează alene razele molatice şi calde ale soarelui pe chipul atât de frumos, în care s-au păstrat atâtea amintiri, dar totuşi şi-a păstrat frumuseţea uluitoare în lupta cu trecerea degradabilă a timpului. Văd ochii aceia pe care îi idolatrizam atât de mult când eram doar o fetişcană, văd genele care au legat atţtea sufletele de inima ei şi totuşi doar una s-a lipit în profunzime şi a învăţat un chip de zână să iubească un simplu muritor. Simt iubirea ei nemăsurată care pluteşte în aer, dar cu o senzaţie de îmbinare cu aerul tomnatic. Parcă e un anunţ al sfârşitului care ne aşteaptă pe amândouă. Nu aş vrea să părăsesc acest trup inutil fără să sărut mâinile care mi-au oferit atât de multă încredere şi căldură, care m-au susţinut când eram în întinsul cerului, fără să mă închin icoanei vieţii mele fără de care nu aş fi putut continua pe acelaşi drum anevoios, în fiecare zi a vieţii mele. Mă simt inutilă când văd că nu-I mai pot creea aceeaşi explozie de tinereţe pe care o aveam când eram mici copile şi zburdam pe aceste alei, fredonam versuri şi număram stele. Aş vrea să mă întorc acum în timp şi să ucid acele lucruri care au stat în calea fericirii noastre mărginite de mândria şi răutatea altora. Aş vrea să o văd fericită şi să-I aduc anii pierduţi. S-o am acum lăngă mine aşa cum era la 17 ani, cu flori în păr şi versuri de amor în glas. S-o văd alergând în juru-mi şi să-I apuc chipul şi să-l sărut, precum cel mai preţios cristal din Univers. Vreau să-I aduc toţi acei ani care au trecut şi să îi petreacă acum.
Dar mă uit mai atent la ea şi văd că e fericită. Văd o mulţumire sufletească abundentă care I se imprimă pe chip. Şi văd că nu are nicio dezamăgire sau vreun regret interior. Mă uit la seninătatea din ochii ei şi totuşi la ochii ei înlăcrimaţi. Nu ştiu ce să cred… să fie tristeţe, dezamăgire sau doar a descoperit comoara vieţii şi a lumii în interiorul sufletului ei? Mă simt binecuvântată că sunt aici, lângă ea şi ştiu că nu mai am ce să regret.
…
Apusul era pe terminate. Bătrânele se uitară una în ochii alteia şi îşi zâmbiră atât de drăgăstos încât o astfel de imagine ar înmuia inima şi celui mai hain om de pe acest Pământ. Îşi dădura mâna una alteia, se priviră din nou, cu lacrimi în ochi prelingându-se pe feţele lor. Soarele le alina suferinţele prin care au trebuit să treacă ,dar erau mulţumite de acest moment… îşi puseseră capul una pe umărul celeilalte şi continua să privească finalul unei poveşti care se va continua undeva, departe, unde sufletele lor vor zbura spre alte tărâmuri ale fericirii nemăsurate…
Un comentariu:
genial :X
Trimiteți un comentariu