The Vampire... IV

Oare ce ai vrea să afli, din toate câte am trecut? Văd că ţi-a plăcut poveştile de iubire. Atunci hai să-ţi mai spun una. O poveste care pur şi simplu mi s-a întipărit în suflet, nu pentru că ar avea ceva foarte deosebit, ci pentru că a fost ceva care mi-a învăţat inima să sper.

Eram în Paris, un tânăr în căutarea iubirii de o seară. Era locul perfect pentru cerinţele mele. Te întrebi de ce şi eu îţi ofer un răspuns simplu: pentru că acolo găseai cele mai bune fete de noapte, care aveau grijă să te simţi cel mai important bărbat de pe pământ. Moulin Rouge, viaţă de noapte, femei superbe, cu sânii fermi şi coapse moi, străzi semi-luminate, miros de parfum dulce, perdele roşii şi canapele imense, aventuri de o noapte cu femei fără nume, prea fardate, cu roşu aprins pe buze, un ruj care-ţi lăsă pe piele amintirile o viaţă întreagă, femei uşoare, care îţi oferă carnea şi fericirea lor pentru un mărunt pe care-l adaugă la alţii din decolteul lor. Te vor, te adoră, fac tot ce vrei, se dăruiesc cu totul şi uită de ele. Pentru asta le adoram. Mă duceam cu plăcere în fiecare seară, pe străzile întunecate ale oraşului, să le găsesc, să-mi alin dorinţele şi plăcerile care mistuiau în mine. Îmi place să-mi bag mâna în părul lor roşcat, negru. Blond şi să le smucesc cu brutalitate, să le oblig să mă iubească pentru cât le-am plătit, să le muşc pielea suplă şi fină, să le las urmele pielii mele şi a dinţilor mei, să simt puţin din sângele lor. Doar o singură dată, într-o noapte, am ucis o astfel de tânără. Am muşcat-o până sângele nu mai se oprea. Atunci am realizat că am dus-o spre nefericire şi am omorât-o. Pur şi simplu i-am curmat suferinţa. Crezi că mai am conştiinţă după atâţia ani şi atâtea femei ucise? Nu. doar m-am uitat în ochii ei, am sărutat-o şi i-am zis că va vedea că totul o să fie mai bine, că o să se facă bine. Dar nu, eu ştiam că va muri, am zis doar să-i las speranţa. Nu aveam ce să-i fac. Şi nu am fost rău, doar am lăsat-o să creadă ceea ce avea nevoie: siguranţa. Şi oricum nu o puteam lăsa în viaţă, chiar dacă mai avea de trăit. Îmi ştia secretul. Cu toate celelalte nu mi-am „scos” colţii, însă ea a văzut de ce sunt în stare şi dacă o iertam poate ar fi ciripit. Nu ar fi fost bine pentru mine. Trebuia să fug din nou şi chiar nu vroiam. Începusem să mă obişnuiesc cu viaţa lor şi cu tot ce aveam în fiecare seară pe tava plăcerilor mele. La un moment dat nici nu îmi mai aduceam aminte cu cine mă culcasem seara trecută. Era Michelle, Cheryl, Ruby sau alta? Dar nici nu-mi păsa. Erau doar nişte obiecte sexuale. Ne cunoşteam prin Jorge, un prieten de-al meu care deţinea un bordel pe Rue de Turenne. El se ocupa de fiecare fată în parte, le ştia numele, vârsta şi ce ştiu să facă. Fiind buni prieteni, m-a îndemnat să-i încerc fiecare fată în parte. În prima seară mi-era frică. Oare cum trebuie să mă port cu o astfel de femeie? Oare ce caracter o avea dacă se pretează la o astfel de viaţă uşoară, lipsită de inhibiţii? Cum aş putea eu s-o ating, ştiind că alţii au făcut-o înaintea mea, să ştiu că pielea şi suflul ei nu-mi aparţin? Şi dacă mă îndrăgostesc de ea? Dacă este atât de frumoasă încât n-o să mai accept să plece? La un moment dat, ea, cea tot aşteptată, intră pe uşa camerei. Era frumoasă întradevăr, cu un păr roşcat precum focul, cu ochii verzi, puternici şi adânci, suplă precum o clepsidră, purtând un capot verde smarald, semăna cu o zână a tuturor femeilor precum ea. nu am putut să fac nimic până nu am avut o discuţie, întradevăr mediocră, dar altfel nu mă puteam dezmorţi. A stat cuminte şi m-a ascultat. Nu a crâcnit că îi răpeam din timpul ei şi poate că avea alţi clienţi poate mai înstăriţi decât mine. Stătea pe fotoliul din faţa mea, picior peste picior, trăgând uşor din ţigarea aprinsă, ascultând atentă, cu ochii ei ca de pisică, măsurându-mi cuvintele şi înfăţişarea. Nu ştiu dacă i-am plăcut, dar a putut răbda astfel doar o oră. După aceea pur şi simplu a sărit pe mine. M-a întins pe pat, pe cuvertura de catifea, şi a început să mă dezbrace. Mă simţeam foarte ciudat, eu ca bărbat să mă las dezbrăcat de o femeie, dar se pricepea atât de bine, încât simţeam că hainele dispar de pe mine, că pur şi simplu cad, nu că ar avea nasturi. Se mişca atât de molatec şi încet, încât mi-era şi greu s-o cuprins. Aveam senzaţia că se va destrăma. Mă săruta încet pe gât, îşi plimba încet mâinile calde pe corpul meu, şi le trecea prin parul meu şi mă făcea s-o doresc din ce în ce mai mult. S-a ridicat de pe mine şi şi-a desfăcut capotul. Portjartierul îi accentua şi mai mult formele apetisante. I-am cuprins talia şi i-am tras corpul lângă al meu. Am început să-i sărut fiecare părticică din pielea ei, i-am sărutat gâtul, i-am desfăcut uşor sutienul, i-am sărutat pieptul fraged, pe urmă pântecul cald, i-am desfacut portjartierul, i-am dat jos lenjeria şi am trântit-o pe pat. Văzând că vreau să o domin, a capitulat şi m-a lăsat să fac ce vreau cu corpul ei. Dar mie nu-mi place femeia care să accepte dominţia bărbatului aşa că am încetat s-o mai ating, pur şi simplu m-am ridicat să mă îmbrac. Văzând asta, a rămas şocată. Oare de ce făceam asta? Nici eu nu ştiam dar nu-mi plăcea jocul. A aşteptat până m-am îmbrăcat ca mai apoi să vină pe lângă mine să se gudure. M-am uitat în ochii ei şi am văzut pasiunea. Am apucat-o de păr şi a scos un mic ţipăt, s-a întors şi a început să mă lovească, dar nu din ură, ci în joacă. Am prins-o de mâna şi am răsucit-o, să nu aibe cum să-mi scape. Cu cealaltă mână am prins-o din nou de păr şi i-am lăsat capul pe spate, şi am început s-o sărut pe gât, pe umeri. Ea, între timp, încerca să se desprindă din încleştarea mea, dar nu avea cum să scape până nu-i dădeam eu drumul. Am aruncat-o pe pat, cu faţa în jos. I-am luat capul în mâini şi am încercat s-o întorc cu faţa. Cu greu am reuşit, dar ea se ghemuise deja şi nu accepta în niciun fel. Până la urmă am luat- pe sus, de mâini. Nici nu realizasem cât e de uşoară. Am strâns-o în braţele mele, puternic şi a început să mai lase din forţa ei. Am zis că iar a capitulat. Acum îmi plăcea, nu mai aveam s-o mai las din braţele mele, ba chiar mă gândeam la ce i-aş mai putea face. Dar exact atunci ea şi-a mai tras suflul şi a fugit de sub mine. Am încercat s-o prind dar mi-a scăpaz printre degete. S-a aşezat pe fotoliu pe care stătea mai devreme şi mă privea cu superioritate. Îşi fremăta buzele, îşi atingea picioarele, se mângâia, parcă mă fascinau şi mă faceau gelos în acelaşi timp mişcările ei. De ce nu eram eu mâinile ei, să-i ating corpul şi s-o fac să freamăte? De ce nu eram eu buzele alea, să le pot simţi fineţea zi de zi? Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă reped la buzele ei, să i le muşc. Am sărit asupra ei, i-am astupat gura cu brutalitate, lăsând.o fără suflare. Atunci am simţit un val de furie care îmi face pielea de găină. Cu toată forţa ei m-a împins în aşa hal încât am căzut pe covor în partea opusă a camerei. M-a şi speriat. Nu înţelegeam de ce face aşa. Atunci s-a ridicat nervoasă de pe fotoliu, şi-a luat capotul pe ea, s-a uitat cu furie în ochii mei zicând:

- Te urăsc pentru ce ai făcut! Pleacă! Nu vreau nici un ban domnule. Te rog să părăseşti camera şi să nu mai îndrăzneşti să mai vi la mine vreodată.

M-am uitat uluit la ea. Dar nu am făcut nimic rău. Doar am sărutat-o. M-am îmbrăcat rapid şi am zbughit-o din cameră. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc rapid acasă. Aproape am fugit tot drumul. Oare cu ce greşisem? Am băgat cheile în uşă şi am intrat repede în csă de parcă mi-ar fi ruşine de mine, de propria persoană. Am stat toată noaptea în faţa şemineului, gândindu-mă cu ce am greşit. Mă gândeam că poate am fost prea brutal, dar totuşi, nu am făcut chiar aşa de urât, cred.

A doua zi am ieşit la plimbarea de dimineaţă. Pe drum m-am întâlnit cu Jorge şi domnişoara, mergând la braţ, râzând veseli. Atunci mi-a făcut şi prima oară cunoştinţa. El m-ar fi lăsat să mă culc mai bine cu o necunoscută, pentru a nu prinde sentimente pentru ea, decât să-mi dezvăluie realitatea. Mi-a rezentat-o ca fiind Marie Charlotte. Când m-au văzut, chiar dacă am încercat să scap de Jorge, m-au oprit, invitându-mă alături de ei să ne bem cafeaua la cafeneaua din centru. Cu greu m-au convins. Mi-era ruşine de ea. Nici nu mă puteam uita în ochii ei. am mers cu toţii până la cafenea şi ne-am aşezat la prima masă liberă. Ea s-a aşezat fix între noi doi. După ce am comandat cafelele şi micul dejun, domnişoara nu-şi putea lua privirea de la mine. Mă simţeam copleşit de ochii ei verzi. Vroiam s-o întreb cu ce îi greşisem noaptea trecută, dar privirea ei îmi sugera că ar fi mai bine să tac şi să rămână totul între noi. Aşa că am aşteptat până Jorge s-a dus la toaletă. Atunci i-am luat mâna şi am întrebat-o.

- De ce ai reacţionat aşa azi-noapte?

- Dar ce te interesează? Ce-ţi pasă ţie, domnule? E problema mea proprie şi personală.

- Dar nu înţeleg cu ce am greşit faţă de persoana ta. Doar te-am sărutat...

- Ştii ceva din viaţa unei femei ca mine?

- Nu. Explică-mi, te rog.

- De ce aş încerca? Oricum nimănui nu-i pasă. Cu toţii vreţi doar să ne aveţi, să ajungeţi pe culmile plăcerilor alături de noi, să vă satisfaceţi. La sufletele noastre nu vă gândiţi. Şi sincer nici noi nu ne gândim, dacă ne lăsăm corpurile pe mâna voastră. Dar noi avem un motiv întemeiat. Nu avem cum să ne procurăm hrana şi hainele în altfel. E meseria noastră.

- Dar nu am zis asta. Doar că eu nu percep o noapte de dragoste fără sărutări fierbinţi.

- Dragoste?, spuse ea, râzând în hohote. Poate glumeşti. Ştii măcar ce e aia? Te-ai fi culcat din prima cu cea pe care o iubeşti, fără măcar să-i ştii numele?

- Nu.

- Atunci nici eu nu accept ca bărbaţii care se culcă cu mine să mă sărute. Vreau să păstrez din mine şi o parte neîntinată... gura mea... buzele mele. În toată viaţa mea, doar cu un bărbat m-am sărutat. Îl iubeam. Era tot ce aveam nevoie. Numai că l-am pierdut înainte de al avea. Doar atât am păstrat de la el: sărutarea. Mai apoi mulţi au încercat să mă sărute dar nu au reuşit. Până la tine, care, în nu ştiu ce mod, ai reuşit să ajungi la buzele mele.

Mi-a povestit totul, toată viaţa ei, de la povestea aceea până azi, şi nu pentru că asta vroia ea, ci pentru că eu am vrut să aflu cât mai multe, să pătrund în fiinţa ei, şi nu ca toţi ceilalţi, ci prin sufletul ei. Vedeam persoana de care aveam nevoie, care ar putea să mă asculte la randul ei. Au trecut aşa două ore, poate chiar mai mult. Jorge nu s-a mai întors. Când am întrebat-o de el, a strâmbat din nas şi mi-a explicat că dacă acesta se întâlneşte cu un cunoscut şi e cu vreuna din fetele lui la braţ, are grijă să rămână alături de ei doar până când vede între ei o scânteie care i-ar putea duce profitul în aceea noapte.

- Mi-am dat seama şi singură şi d’asta îţi aruncam priviri languroase. Să înţeleagă că avem ceva de discutat.

- Grea viaţă ai..., am zis eu oftând.

- Acum ai realizat? Credeai că e aşa uşor să te culci cu diferiţi oameni zi de zi, seară de seară, să nu ai sentiment pentru niciunul, dar totuşi să i te oferi? Crezi că eu nu provin dintr-o familie bună? O, ba da. Dintr-una chiar importantă. Eram bogaţi, până când a murit mama şi tata a devenit un rob al sticlei de bautură. Atunci a început perioada de declin. Şi până la urmă, singura mână care m-a scos din mizeria în care trăiam a fost a lui Jorge. El m-a ridicat, putem spune şi aşa, la nivelul ăsta. El m-a învăţat că în viaţă trebuie să faci ceva, să lupţi, chiar dacă prestezi munca de jos, chiar dacă îţi vinzi trupul, dar totuşi dacă am mintea limpede şi sufletul neîntinat, peste câţiva ani o să-mi fie bine. Mi-a promis că n-o să mă mai ţină mult printre femeile sale, vrea altele noi, dar nici n-o să mă lase de izbelişte. A zis că o să-mi găsească printre prietenii săi pe cineva care mi s-ar potrivi şi care mi-ar oferi o viaţă fericită până la adânci bătrâneţi. Nu-l cred în totalitate, aşa cum nu cred nici în propria mea persoană, dar dacă el nu o s-o facă, mă descurc şi singură. Trebuie să existe acel om pentru fiecare persoană, acel om pe care sa-l iubesc şi să mă iubească necondiţionat.

Mă uitam în ochii ei şi vedeam licărirea vieţii, a speranţei fără limite. Simţeam cum mă cuprinde şi pe mine aceeaşi stare. După acestea, o doream şi mai mult, şi nu ca trup, ci ca fiinţă, suflet, gândire. Era tot ce aveam nevoie. Parcă vroiam s-o cuprind cu mâinile mele şi să fug cu ea la capătul lumii . S-o fac cea mai fericită persoană de pe pîmânt. Şi ştiam că pot. Ştiam că am nemurirea şi i.o pot oferi şi ei. Am luat-o de mână şi i-am jurat că totul va fi bine de aici încolo. Şi avea să fie.