The Vampire... Killing me softly...

E toamnă... e superb afară. Chiar ador peisajul care se întinde la picioarele mele de fiecare dată când păsesc în grădină. Ador trandafirii de abia înfloriţi. Am câţiva chiar în spatele casei. Sunt de un roşu superb, precum sângele... victimelor mele. Le ador fineţea petalelor şi mai ales spinii lor. Câteodată când îi ating aş vrea să fiu şi eu din nou om, să simt înţepătura lor... cum pătrunde în carne până iese sângele... toate astea îmi aduc aminte de cum eram eu, muritorul. Un om fără viitor, chiar dacă sunt născut dintr-o familie nobilă. Aveam totul la picioare... bani, putere, femei... şi aveam doar 17. Dar nu mi-a fost de ajuns. Am ajuns într-un anturaj „prost” după cum se plângea mama întotdeauna. Nu mai dădeam pe acasă cu zilele, nu mâncam, doar nici nu aveam nevoie, stăteam numai în camera mea şi nu mai vorbeam cu nimeni din familie. Bine, doar cu sora mea, Elisabeth. Ea a fost singura care m-a înţeles şi nu m-a judecat. Şi când mă gândesc că eram cât pe ce s-o omor... ea era singura mea alinare în casa părintească. Cu ajutorul ei am cunoscut-o pe Amelie. Ea a fost unica fată pe care poate am iubit-o. Din păcate am cunoscut-o după ce mă transformasem. Eram deja un vampir. Ea nu a ştiut asta pentru mult timp. Nici Elisabeth nu i-a spus. Oricum nu-i făceam niciun rău. Eram cu ea, o doream dar nu puteam s-o muşc. Ceva din fiinţa mea mă oprea. Multe nopţi le-am petrecut cu ea. În camera mea... în patul meu... am avut-o în aşternuturile mele în fiecare noapte. În prima noapte a fugit de acasă pentru că îi spusesem eu că mi-e urât singur noaptea şi venise să-mi ţină de urât. Dar asta a fost doar prima noapte. În acea noapte mi-a povestit tot ce se putea despre ea. Aflasem că eu eram primul băiat din viaţa ei, primul pe care îl atingea, pe care l-a sărutat. Chiar eram surprins. Era prea frumoasă şi nu era ca toate celelalte. Nu era o stană de piatră, te hipnotiza, te prindea în mrejele ei, erai atras de întreaga ei fiinţă. Şi totuşi eu eram primul... şi sincer să fiu, mi-a fost frică să n-o rănesc... dar am făcut-o. Am transformat-o intr-un monstru la fel ca mine. Eram tânăr şi prost. Eram la începutl drumului de vampir şi am zis că ar fi bine să am pe cineva alături de mine pentru eternitate. Vroiam să fiu cu ea în fiecare noapte a vieţii mele, vroiam să fie a mea pentru totdeauna, s-o am în fiecare moment, să n-o mai aibe nimeni în afară de mine... pentru eternitate. Am stat cu ea un an sau doi... nici eu nu mai ştiu... ştiu doar că îmi plăcea... compania... ei. Îmi plăcea trupul ei lângă al meu, s-o mângâi, să-i adulmec parfumul, s-o sărut încet. O adoram când se juca printre aşternuturi, când fugea din culcuşul nostru pentru a admira luna, când mă zgâria de fiecare dată când o durea, cand o alergam prin cameră şi o prindeam şi o aruncam la loc şi nu.i mai dădeam drumul până dimineaţa, când lăsa de la ea, numai să fiu eu fericit... Totul până în ziua când a aflat despre secretul meu. Avusesem câteva zile mai ciudate, nu am vrut s-o mai văd, nu am putut să fac nimic. Totul era cu susu`n jos. Nu vroiam să văd pe nimeni de fapt. Şi ea s-a speriat şi a venit la mine şi m-a surprins într-o ipostază nu tocmai plăcută... omoram un porumbel... Era singurul lucru pe care reuşisem să-l vânez. Şi exact când îl savuram, ea a intrat în cameră. Mi-a fost greu să-i explic. A ţipat la mine, am lăsat-o să facă tot ce putea. Oricum nu avea cum să mă schimbe. Până la urmă a obosit... a căzut la picioarele mele şi mă tot întreba „de ce?”. Nu aveam ce să-i spun. Am luat-o de mână şi i-am spus că ar trebui să plece, să se ducă să se calmeze şi să nu se mai întoarcă aici niciodată. Nu vroiam să-i fac rău. Dar ea nu, s-a agăţat de gâtul meu şi a început să-mi spună cât de mult mă iubeşte, că pot să scăpa de blestem, că nu se poate. Că eram perfect pentru ea. Că nu mă poate părăsii. Şi eu tot îi spuneam că nu se mai poate şi că ar trebui să plece pentru binele ei. Însă ea nu şi nu. şi m-am enervat şi am aruncat-o în pat şi am sărit pe ea. „îţi plac colţii mei? Ce-ar fi să te muşc acum şi sa-ţi sug sângele până rămâi fără vlagă? Să nu mai fi decât un cadavru secat de sânge? Ţi-ar place? Acum pleacă”, i-am spus eu. Ea totuţi a rămas acolo pe loc. M-am ridicat lăsând-o pe pat, însă ea s-a ridicat ţo mi-a căzut din nou la picioare, cerandu-mi s-o transform în ce eram şi eu. Că nu îi e frică de moarte sau de mine, asta dacă îi promit eternitatea alături de mine. I-am zis că nu pot face asta. Nu pot să-i i-au viaţa, dar ea a zis că îi ofer o nouă viaţă, o viaţă alături de mine. I-am zis totuşi că o să mă mai gândesc. Şi până la urmă a plecat. M-am gândit la ideea ei o săptămână întreagă. Nu am mai ieşit la vânătoare, am stat închis în cameră. Auzeam că venea la sora mea zi de zi şi întreba de mine. Însă eu nu ieşeam s-o văd. Până într.o noapte când a venit la mine. Slăbise enorm de mult, era palidă, nu mai era veselă ca înainte. Cum am văzut-o am aşezat-o la mine pe pat. Ochii ei odată veseli, erau acum trişti şi dezamăgiţi. M-a îmbrăţişat şi m-a sărutat. S-a dezlipit de mine şi m-a privit în ochi. Spera să-i răspund la fel, dar eu m-am depărtat de ea. Nu am putut. O auzeam cum plânge, simţeam fiecare lacrimă care îi şiroia pe faţă. Că mă iubeşte... că nu poate trăi fără mine... La cuvintele ei am rămas la fel de rece. De câte ori nu auzisem asta. Eram imun. Toate te iubesc dar până la urma, se iubesc doar pe ele. M-am întors spre ea şi am privit.o în ochi. Poate că spunea adevărul.

Şi am întins-o pe pat. Am simţit din nou parfumul ei şi un fior mi-a trecut pe şina spinării. Am simţit din nou pielea ei fină şi înainte s-o muşc am sărutat-o. Ca pentru ultima oară. M-am uitat în ochii ei şi am văzut convingerea ei, am atins cu mâna gâtul ei, i-am dat părul la o parte şi mi-am înfipt colţii în pielea ei fragedă. Imediat am simţit sângele ei cald şi, ciudat, dulce. Avea miros de trandafiri proaspăt înfloriţi. Sânge pur. Simţeam cum îi bate inima şi nu.mi venea să cred ce făcusem. Am omorât ceva pur. Vroiam să-mi scot colţii din pielea ei, dar instinctul de vampir se împotrivea. Cred că şi ea a simţit că înlăuntrul meu se dă o luptă între s-o las să moară sau să mă opresc, aşa că şi-a trecut încet mâinile prin părul meu, făcându-mă să simt aceleaşi senzaţii pe care le aveam când o ţineam în braţe, strâns, lângă pieptul meu. Şi atunci am muşcat-o şi mai tare, mi-am înfipt colţii şi mai adânc, am cuprins-o cu toata puterea mea în braţe şi nu m-am oprit până nu am simţit cum devine din ce în ce mai moale în braţele mele. Şi atunci i-am dat drumul. De abia mai răsufla. M-am muşcat de mână şi i-am picurat pe buze câţiva stropi din sângele meu şi am sărutat-o. Deodată, respiraţia i s-a oprit. A căzut inertă pe pat. Atunci mi s-a făcut frică. Dacă nu funcţionează? M-am aşezat lângă ea şi am aşteptat. Am adormit lângă trupul ei. M-am trezit odată cu răsăritul. Ea stătea pe fotoliu şi îţi masa gâtul. Când m-a văzut, mi-a zâmbit. Acum mă liniştisem. Era vie. Intr-un fel. Şi acum era din nou veselă şi se vedea pe chipul ei că îşi revenise. Se simţea perfect după felul cum se comporta. Dintr.un pas, sări în pat lângă mine şi începu să mă dezbrace, sărutându-ma. I-am răspuns în acelaşi fel. Toată ziua am petrecut-o împreună. Ne-am iubit, ne-am îmbraţişat, ne-am sărutat, am adormit unul în braţele altuia. Ba chiar începuse să aibe instincte, muşcându-mă oricând avea ocazia. Nu se mai sătura de mine. Şi eu vroiam puţină singurătate... mă simţeam ciudat... luasem viaţa cuiva drag... prima persoană pe care o transformasem... Atunci i-am zis că ar fi bine să se ducă acasă, să-şi adune nişte haine, să stea cel mult 2-3 zile cu părinţii şi să le spună că pleacă în lume sua dacă nu să fugă. Şi eu aveam să fug cu ea... a plecat veselă, încrezătoare. A stat la părinţii ei 2 zile. Din câte am auzit s-a întors după să plecăm, dar eu deja eram în Anglia, departe de tot. Nu am putut s-o iau cu mine. Era prea dependentă de mine. Trebuia să se obişnuiască să trăiască fără mine. Eu nu eram stâlpul ei. Nu i-am promis că o să fiu cu ea pentru totdeauna... i-am dat ce mi-a cerut... eternitatea. Nu mai aveam de ce să rămân acolo.