The Vampire...

Azi e o zi mohorâtă. Pot spune că e perfectă ziua pentru o plimbare prin pădure. Dar totuşi e zi de şcoală. Fir-ar! Mi s-a acrit să mă duc acolo. De ce te intrebi. Pentru că eu nu sunt la fel ca ei. Eu sunt altfel. Gândeşte-te că sunt precum un leu pus într-o cuşcă de antilope la un zoo infect. Da, asta este senzaţia pe care o simt eu. Da, la fel ca în desenele alea imbecile pe care trebuia să le urmăresc când eram copil, în care personajul înfometat îl vedea pe celălalt asemeni unei cine. Vi se pare ciudat nu? Ăsta sunt eu. Facem cunoştinţă? Mă numesc Michael. Şi sunt un vampir adolescent. Nu am decât 300 de ani. Foarte puţin. Dar eu am reuşit să fac ce mulţi alţii nu au putut. În anii voştrii, eu am 17. De asta şi zic „adolescent”. Pentru că mai mult de atât nu mi-ai da. Bine, poate nu ma comport precum ceilalţi de vârsta mea, dar asta nu înseemnă că nu mă pot integra perfect chiar în grupul tău, cine ştie, şi poate că vor fi cu toţi cina mea. Glumesc. Nu sunt chiar aşa. Mă pot abţine onorabil de la sânge. Doar, deh, am şi eu demnitatea mea.

Văd că până aici pari interesant. Şi cum începusem? Aah da, este o zi mohorâtă. Şi trebuie să ma duc la şcoală. Şi mă voi duce. Aici sunt singur. Singur în casa asta dărăpănată. E cam greu, dar aşa nimeni nu-mi ştie secretele. Şi oricum, m-am obişnuit cu singurătatea. Dar pot spune că nu-s chiar aşa de anti- social. Ba chiar am şi prieteni. I-am făcut printre colegiii de şcoală. Pot spune că sunt perfecţi. Doar ei ştiu ce sunt eu cu adevărat. Şi nu mi-e ruşine de mine când sunt în preajma lor. Chiar dacă ieri pot spune că am avut parte de o tentaţie cumplită. Jon s-a tăiat cu un cuţit la ora de biologie. Îmi mirosea a sânge de la o poştă. Toată ora de literatură mi-au fost ispitiite toate simţurile. Nu mai aveam stare. Îmi muşcam propria mână, dar era din ce în ce mai rău. Când am ieşit în pauză, mi-au trebuit câteva minute să mă adun şi când am văzut de la cine venea mirosul, mi-a fost scârbă de mine. Nu m.am putut suporta toată ziua. Cum am putut să mă gândesc la aşa ceva?! Nu asta era problema. Că nu ştiam de la cine venea mirosul înainte să aflu, dar chiar şi după ce am aflat, senzaţiile care îmi treceau prin corp au pornit din nou, având rana lui Jon la un metru de colţii mei. Era ca şi cum ai flutura ceva gustos pe la nas şi nu ai putea să te atingi de el. E insuportabil, dar nu pot face aşa ceva. e insuportabil doar gândul că l-aş fi putut muşca şi... Nu! Nu! Nu! E interzis! Însă mi-am satisfăcut pofta azi-noapte. Am vânat toată noaptea. Până înainte de răsărit. M-am înfruptat din tot ce am vrut: iepuri, căprioare, ba chiar am găsit şi un mânz rătăcit, dar nu l-am omorât. Nu înteleg de ce, dar nu l-am ucis. Nu am putut. Era deja speriat şi când am încercat să-i muşc artera, parcă un curent mi-a trecut prin suflet şi m-a oprit. Poate milă?! Neah, cred că eram doar sătul. Oricum, mi-a adus aminte de primul om pe care l-am muşcat. Era o fată. Aproape că mi s-a dăruit. Cred că era îndrăgostită de mine. Presupun, după felul în care mi s-a aşezat pe tavă. Nu am putut să mă abţin. De abia după ce îi muşcasem artera, realizasem că simt ceva pentru ea. Îi simţeam pulsul cu buzele mele. Îi simţeam respiraţia tot mai grea. Şi atunci am avut o străfulgerare şi m-am îndepărtat rapid de ea. Am realizat ce făcusem. Din cauza poftei mele, luam o viaţă. Mă uitam la privirea ei înlăcrimată şi am realizat că ea o făcuse din iubire. Am întrebat-o dacă ştia ce eram şi ea mi-a răspuns că da. În momentul ală nu m-am putut stăpâni şi am început s-o zdruncin, să o fac să-şi revină. Ea mi-a surâs blajin şi mi-a zis că e vina ei şi că dacă va muri, va muri fericită pentru că s-a sacrificat din iubire. Din iubire pentru mine?! „Cred că glumeşti”, i-am spus, însă ea a răspuns că nu. Asta visa ea de mult. Să se sacrifice pentru cineva. Şi pe mine mă iubea. Nu-mi venea a-mi crede. Cât de ... n-am cuvinte... să fi să te sacrifici pentru asta?! Si eu care credeam că venise pentru o noapte cu mine şi merita soarta pe care i-o ofeream. De necrezut. În fine, până la urmă m-am decis şi i-am luat şi ultima suflare, la îngăduinţele ei. Eu vroiam s-o transform în ce eram şi eu, dar a refuzat. Nu vroia să trăiască o eternitate. Vroia să moară repede. Am întins-o pe divan, am sărutat-o pentru ultima oară şi am mintit-o frumos: „te iubesc”. Şi pe urmă i-am luat şi ultimele grame de sânge din corp, lăsănd corpul ei gol. Mulţi ani de-a rândul am simţit sufletul ei alături de mine. Chiar fusese dragoste adevărată din partea ei. Eeh, e rău când nu e şi reciproc. Dar viaţa e urâtă oricum, nu aveam eu cum să i-o înfrumuseţez. Şi dacă nu a vrut eternitatea... problema ei.

Hmm, până acum cam atât îţi spun despre mine. Poate o să mai ai ocazia să citeşti continuarea. Asta dacă nu eşti la noapte următoarea mea victimă.