Un gand aruncat printre zabrelele lumii

Zăpuşeala îmi ucide gândurile. Stau şi privesc foaia de hârtie încremenită de vreme şi mă uit la cerneala care nu mai vrea să se usuce din cauza căldurii toride din cameră. Încerc cu un ultim efort să ridic stiloul de pe masă şi să-l lipesc de hârtie şi să-i lipesc peniţa de hârtie în speranţa că atunci când se vor unii se va produce minunea creatoare a ideii. Însă nu. Mintea mea refuză să răspundă la stimulul meu de a se deschide şi la încercarea de a unii 3 cuvinte intr-o propoziţie. Şi mă întorc pe spate şi mă uit cu uimire la tavanul alb şi la cum se îmbină el cu pereţii. Mă minunez că până la urmă şi ei îţi ştiu rostul pe care-l au pe acest pământ. Da, ei chiar ştiu. Ştiu de ce au fost construiţi. Ştiu că au fost făcuţi pentru ca să formeze un întreg, o cameră, în care să se adăpostească omul, sfârşit de răutatea de afară, un loc în care să se refugieze atunci când nu mai poate. Ei ştiu să formeze un întreg şi să se susţină unu pe altul, nu se despart la prima lovitură, doar dacă e un cutremur puternic. Dacă unul s-ar surpa, construcţia ar fi destinată destrămării. Însă ei au înţeles ce au de făcut. Trebuie să stea şi să îndure frig, căldură, durere, ţipete, găuri etc. Şi o fac, nu se dau bătuţi. Prin asta mă deosebesc de ei. Ei ştiu ce au de făcut, ştiu ce povară trebuie să îndure şi o acceptă aşa cum e. Eu nu am înţeles de ce sunt aici, ce scop am eu în viaţa asta, şi probabil nu o să aflu niciodată de ce sunt aici. Oricât aş încerca să-mi dau seama, realizez că de fapt mă afund tot mai mult în misterele lumii. Nu pot să-mi imaginez viaţa peste vreo 10 ani. Eu de abia mi-o pot imagina în următoarea zi, darămite peste un deceniu de existenţă. Cam greu... şi încerc să vad lumea ce crede. Şi ascult pe fiecare în parte şi văd fiecare cum îţi vede viaţa şi astfel văd cât de diferit gândesc oamenii, unii faţă de alţii. Unii vor să-şi întemeieze familii [majoritatea oamenilor vor asta], unii vor copii, nepoţi strănepoţi [oare cum îi vor creşte pe toţi?!], unii vor să se afirme pe un plan [grup din care fac şi eu parte.. cred!?]. şi da, asta vreau. Vreau ca toată lumea să-mi audă cuvintele, să aduc ceva nou omenirii, să ofer ceva mai bun oamenilor, să le deschid ochii şi minţile, să nu mai fie încuiaţi de dogme şi paradoxuri stupide, cu cuvintele mele să creez o revolta în gândurile tuturor, să lupt împotriva porcăriilor pe care le debitează unii la posturile TV sau prin alte mijloace, vreau să vadă individul adevărata „faţă” a celor care îl conduc spre pierzanie, să nu se mai lase fraierit de orice terchea-berchea de politician de ultimă speţă care a venit la guvernare doar pentru binele său, şi care are în capul său o mare gaură neagră care se adânceşte, nu cu anii precum cele din Galaxie, ele se adâncesc cu secundele. Vreau să văd oamenii care se ajută reciproc, nu pentru a fi cunoscuţi sau pentru nu ştiu ce beneficiu, nu nenică, ci din solidaritate pentru celălalt. Vreau să văd că românul nostru vrea schimbare în bine, şi da, aspiră la ea, dar sp şi facă ceva s-o înfăptuiască. Vreau să dispară ipocrizia, minciuna, ignoranţa şi prostia. Vreau să văd un om care să lupte pentru drepturile semenilor săi, un om care să scoată ţara di rahat şi s-o ajute să se ridice la ce era altă dată. Vreau dreptate şi egalitate, nu ierarhie pe baza conturilor bancare. Vreau adevăr şi realitate, nu minciuni gogonate, vreau libertate asumată, să ştie omul ce trebuie să facă si ce nu, şi dacă greşeşte să plătească pentru faptele lui aşa cum trebuie, nu după un sistem care ne duce de râpă. Vreau risc şi oportunităţi, pentru că nu există pasiune şi dorinţă pentru viaţă dacă nu ar exista ele.

Wow! Am reuşit să leg toate cuvintele care îmi treceau prin minte. Şi da, e fără sens totul, fără noimă, nu are integritate textul, dar contează că e, şi e ecoul tuturor dorinţelor şi aspiraţiilor mele. Sunt ideile mele pentru un viitor. Nu vreau putere şi bani, nu vreau familie şi copii dacă îi nasc într-o ţară cu condiţii mizere. Vreau libertate şi egalitate.

Şi acum tot cald îmi e. Mi-a amorţit şi mâna. Cam atât până acum.

Till next time;)