Uită! [viaţa e prea scurtă...]

Îţi priveşti camera în care ţi-ai petrecut trecutul, prezentul şi viitorul. Mormanul de cărţi din colt au un iz de putregai. Nimic nu te mai mulţumeşte. Îţi oglindeşti viitorul în lumina lunii care se sparge de fereastră şi-ţi mângâie genele Sunetul liniştii ţi se pare ameninţător. Simţi o presiune care-ţi doboară pieptul în secătuite respiraţii. Îţi simţi capul un imens abis al frustrărilor, un declin al sufletului care a uitat să mai privească cerul. Te simţi străin şi în hainele tale, în corpul tău. Ai uitat cum e să trăieşti secunda pe care o ai în palma ta şi gândul îţi e plecat după trecut şi plecat-a fost... nu s-a mai întors. Gândurile te macină şi ai senzaţia că te afli într-o cutie cu piuneze şi e ca şi cum cineva ar zguduii-o. E cutia din care ai vrea să evadezi, e viaţa ta în care te-ai afundat. Revino-ţi! Respiră! Inspiră aerul imaginaţiei şi expiră creaţia raţiunii tale. Uită că trăieşti pentru o secundă, nu mai privii lumea cu ochii, ci cu sufletul. Uită să fii o persoană, învaţă să fii cineva, tu însuţi...