Povestea Zburatorului…[=(]

A fost odata ca niciodata…pe o planeta numita Pamant…un tanar chipes si voinic…cat era ziua de lunga, pe fata lui era un zambet mare si calduros…lucra si statea la o fabrica de construit avioana…fosta fabrica a tatalui sau…dupa moartea parintilor el se muta aici, probabil pentru a putea pastra amintirea lor…fusese crescut de dadaca si slujnica familiei lui…asa ajunsese el la infloritoarea varsta de 17 ani…

Era indragostit de avioane…il fascinau la fel de mult ca si pe tatal lui…le adora…

Intr.o zi pe cand muncea la atelier, dadaca lui veni sa.i aduca pranzul…insa nu veni numai cu atat…ii aduse vestea ca atunci cand va implini 18 ani el trebuie sa paraseasca atelierul, iar ea nu.l va mai putea servi ca inainte deoarece la 18 ani el devine major si ca va putea face ce vrea iar ea doreste sa plece la tara, la familia ei…

La auzul acestor vesti, Baiatul se intrista…pentru prima data zambetu` disparu de pe fata lui, in locul lui aparand un nor se tristete…

Asa fu cateva zile la rand…nu stia ce sa faca…si mai avea atat de putin…

Intr.o zi pe cand se plimba pe pajistea de laga fabrica, se aseza pe iarba, privind cerul…un avion trecu in aceea clipa si scruta orizontu` in cercuri largi si odata cu el aduse o idee baiatului…stia acum ce sa faca…

Va construi un avion si va zbura cu el peste toata lumea…va scruta si el la fel orizonturile si astfel va cutreiera tot Pamantul…va atinge norii….

Si se porni pe construit…zi de zi…noapte de noapte…muncii din greu 8 luni pentru a.si indeplini visul…in ultima luna pana la ziua lui se pregati moral si sufleteste pentru ce va urma, isi alesese cateva lucruri sa le ia cu el si reusi sa.si stanga si cativa bani…facu totul ca la carte…

Ziua lui sosise…stiu ca acesta va fi cea mai importanta zi din viata lui…se urca in avion, porni motoru`, roti alicea si incepu sa se deplaseze in cerc pe pajiste…dupa cateva exercitii la sol, apasa maneta iar avionu se ridica incet de la pamant…

Pornea spre nori…lasa lumea departe…isi vedea visul cu ochii si vedea cum se implineste…se ridica din ce in ca mai mult…ajunsese la nivelul norilor…era ca in visul lui…putea atinge norii…si se gandi sa treaca prin unul sa vada cum e…Isi lua avant si intra in cel mai mare nor de pe cer…in acel moment o bufnitura puternica se auzi de la motor…un val de fum negru iesea de la bordul avionului…incet incet aparatul cobora spre sol…si nimic nu.l mai putea opri…impactu` fu imposibil de evitat…

“Aripile Zburatorului au fost taiate” striga un copil din multimea adunata…

Ajunsi la fata locului, oamenii scoasera trupul neinsufletit al baiatului dintre partile contorsionate ale avionului…pe chipul lui se distingea inca zambetul lui frumos si cald….isi vazuse visul cu ochii lui si muri fericit….

Concluzie:

Vorbele pe care le primim de la cei din jurul nostru ne ridica pe cel mai inalt nor [=((] de pe cer ne dau aripi de cristal[:x] dar tot ele ni le sparg si ne doboara…ne zdrobesc de pamantul rece…

“Aripile Zburatorului au fost taiate…”[=(]