Pentru ca merita inca o zi la fel [;x]

Canicula ne-a dat mari bătăi de cap aşa că ne-am decis să ieşim la păşunat. Eeh nici chiar. La o plimbare prin parc la umbra castanilor, vorba vine, ca doar deh!, în materie de defrişări suntem primii în top, dar când vine vorba de plantat copaci, mai bine sădim borduri şi trotuare, să mai aibe unii unde să-ăi trântească căruţa în mijlocul drumului.

Da, şi uite aşa pornitărăm noi pe aleile unui parc din Bucureşti pe care îl numeam înainte cât de cât civilizat. Şi pentru că, în general, plimbarea constă în mersul pe jos, printre copaci şi iarbă verde [era bună o pătură, concluzia finală], asta am făcut şi eu. Şi am mers, am mers, am mers, măh nene dar ce am tot mers. Ce dracu, îţi trebuie sa ocoleşti tot parcul ca să găseşti o amărâtă de bancă liberă, undeva la umbră, în aşa fel încât să nu avem nevoie de cineva care să te întoarcă cu paleta, ca pe sniţele!!! Şi da, minunea s-a produs. Am găsit o bancă LA UMBRA [:o] unui copăcel drăguţ şi ne-am aşezat şi noi la taclale, una două pere, că deh, bătrâneţea e haină grea şi deja după 15 ani parcă urci mai greu la vale. Şi ce ne gândim noi?! Hai nene să jucăm cărţi. Ooh da, cărţi. Probabil o să devenim nişte adevărate cartofoare, Las Vegas, păzea că venim.[:))]. Şi ne-am pus la un macao (sau cum naiba s-o scrie[:-??]. Eeh şi cum la noi minunea nu ţine mult, pe banca din faţa noastră [ nu am cum să explic aşezarea strategică pe care au gândit-o cei care au modernizat parcul, doar şi pomii sunt aşezaţi în linie ca la armată], s-au aşezat un grup de indivizi, 3 băieţi şi o fată. Şi cum noi jucam mult prea frumos şi aveam o viaţă mult prea liniştită, unul dintre distinşii domni a avut geniala idee de a ne disturba liniştea exact când jocul nostru devenise mai interesant (încercam să scap de biblioteca din mână dude, du-te şi lasă-ne poate te reţinem de la vreo treabă[;)]). Ce puii mei să mai joci când omul nu înţelege nici în ruptul capului că tu, persoana ta, eul tău interior, nu doreşte să interacţioneze cu eul lui, ce dracu să-i faci?! Taci în gură, înghiţi în sec, te uiţi în altă parte şi te rogi cui vrei tu să trimită drcu un trăsnet să-l facă pe ală un morman drăguţ de scrum [daaah! Ca in desenele animate:))]. Îi spui omului o dată, de 2, de 3, nu pricepe, `tuţi paştele că mă plictiseşti şi îmi omori momentan cu drujba suta de neuroni pe oră.

Până la urmă s-a calmat şi a fost cât de cât ok. pnm! Cât ar mai fi rezistat să se roage să-l acceptăm în joc?! Şi oricum am păţit şi mai rău deci mulţumesc cerului că am scăpat uşor [;))]

Revenim....

Oricum după câteva discuţii ne-am decis să ne schimbăm aşezarea şi ne-am mutat pe altă bancă. Şi daaah! am găsit o alta şi a fost şi mai bine. A fost linişte şi pace [:O] liniştea de dinaintea furtunii la propriu. Pentru că în momentul în care ne-am dezlipit de aceea bancă a început să cadă, câte-un strop, şi n-a mai stat. Şi încet încet am început să simt cum cămaşa mea a devenit subit mai ataşată de mine [:|]. Şi uite aşa am ţopăit, ţipat, chiar urlat, valsat, cântat prin ploaie. Până când am simţit că nu mai e de glumă şi ca deja eram ude până la piele[=))]. Şi partea cea mai frumoasă a fost că până să ieşim din parc ploaia s-a oprit. Adică noi eram singurele persoane ude. pnm! Nimeni nu mai era ud, doar noi. Şi aşa m-am întors acasă, fleaşcă, scurgându-mi apa din cămaşă şi încercând să arăt totuşi normal. Imposibil! Toată lumea se holba de parcă eram un eschimos venit de la Polul Nord, de parcă nu ar mai fi văzut oameni care adoră ploaia [bine nu adoră ploaia aşa mult, recunosc]. Oricum a fost fun până la urmă pentru că nimic nu se compară cu un duş proaspăt de vară, rece, după o zi caniculară. Pam- Pam!!!